Am fost şi prinţ şi cerşetor
Copil timid mereu cuminte
Şi-am devenit nemuritor
În veşnicia din cuvinte!

Am fost şi prinţ şi cerşetor
Copil sărac la colţ de stradă
Şi-am devenit nemuritor
În cartea basmelor din ladă!

Am fost şi prinţ şi cerşetor
Copil rebel trecut prin şcoală
Şi-am devenit nemuritor
În versurile de pe coală!

Am fost şi prinţ şi cerşetor
În anii din copilărie...
Sunt astăzi doar un muritor
Şi-o carte-n raft,la librărie!


Ps.Pentru că cineva mi+a reamintit de ce sunt frumoase slovele!Mulţumesc,Ilincuţa!

No time.: Aş vrea să mă uit complet pe-o plajă pustie.

No time.: Aş vrea să mă uit complet pe-o plajă pustie.: Eu i-am obişnuit pe oameni să nu mă ocrotească. Să dea în mine până obosesc. I-am obişnuit să ştie că orice ar fi, pot trece peste asta. Că ...

Te ador&te iubesc Rebecca.avi

Esti vesnicia mea

De când nu te-am vǎzut trecu o veşnicie
frumoasa mea copilǎ ascunsǎ-n poezie
şi-n rimele din suflet ce bat la poarta nopţii
sǎ-nvie frumuseţea din mijlocul cetǎţii.
Mǎ plimb cu gândul prin piaţa din Verona
sau prin Veneţia,visând la Desdemona
precum Othello cel ros de gelozie
şi-aştept copilǎ draga sǎ trec în vesnicie.
Cǎci viaţa,ce rost are dacǎ iubirea mea
e ca un semn de carte din neagrǎ catifea
croit în mare grabǎ de mesteri croitori
din antica cetate a unor vrǎjitori?
La ce folos,copilǎ sǎ mai trǎiesc în van…
Aş vrea sǎ fiu o lirǎ sau fluierul lui Pan
sau doar o simplǎ rimǎ în vers de poezie
sǎ trec uşor şi rece în tristǎ veşnicie.
Poate aşa,iubito,voi fi mereu plecat
iar tu vei ţese luna pe dulcele pǎcat
al unui trup de zâna desprins dintr-o magie
fǎcutǎ-n colţ de suflet de-un mag,pe veşnicie.
Te las acum,copilǎ şi mǎ transform uşor
într-un pârâu de munte şi susur de izvor;
o sǎ mǎ pierd în valea scǎldatǎ-n poezie
şi-o sǎ te-aştept plângând în trista-mi veşnicie.

Romeo&Juliette

sub geamul tau eu m-am oprit din plans...
sub geamul tau eu am cazut rapus...
sub geamul tau acum voi poposii...
sa-ti scriu iubito, zeci de poezii!

sub geamul tau am invatat sa plang...
sub geamul tau cuvintele le strang...
sub geamul tau acum iar poposesc...
sa plang,sa rad...sa-ti spun cat te TE IUBESC!

sub geamul tau mi-am odihnit cuvantul...
sub geamul tau am povestit cu vantul...
sub geamul tau tiptil ma furisez
sa pot intr-un final sa te visez!

sub geamul tau am adormit plangand...
sub geamul tau te-am adorat in gand...
sub geamul tau imi voi lasa iubirea
sub geamul tau imi voi pleca privirea!

Fetita cu chibriturile de Hans Christian Andersen

Era un ger grozav; ningea si incepuse a innopta: era ajunul Anului Nou. Pe frigul acela si pe intunericul acela, mergea pe strada o biata fetita cu capul gol, si cu picioarele goale. Avusese ea doar nişte papuci când plecase de-acasă, dar nu-i folosisera mult: erau niste papuci mari, pe care mama ei si rupsese aproape, şi erau aşa de largi pentru ea, încât mititica-i pierdu grăbindu-se să treacă o stradă, unde cat p-aci era sa fie strivită intre două trasuri. Unul din papuci nici nu-l mai gasise, iar celălalt il luase un baiat care zicea că vrea sa faca din el leagan pentru copilul lui, când o avea şi el unul.
Fetita mergea cu picioarele ei goale, rosii-vinete de frig; si-n sortul ei vechi tinea strans un vraf de cutii cu chibrituri si mai avea si-n mana o cutie. Fusese o zi rea pentru dansa si nimeni nu-i cumparase in ziua aceea nimic, si n-avea prin urmare nici un ban; si-i era foame si frig tare. Biata fetita! Fulgii de zapada cadeau pe parul ei lung si balai, care se incretea frumos pe langa ceafa, dar nu se gandea ea acum la parul ei cret. Luminile straluceau pe la ferestre, miros de fripturi se raspandea in strada; era ajunul Anului Nou, iata la ce se gandea ea.
Se opri si se ghemui intr-un colt dintre doua case, din care una iesea in strada mai mult ca cealalta. Isi stranse piciorusele sub dansa. Frigul o patrundea din ce in ce mai mult, si totusi nu-i venea sa se duca acasa; aducea inapoi toate chibriturile, si nici un banut macar. Tatal sau are s-o bata; si afara de asta, si acasa nu era tot asa de frig? Ei locuiau tocmai sub acoperis si vantul sufla in voie, cu toate ca fusesera astupate crapaturile cele mari cu paie si cu trente vechi. Manutele ei erau aproape inghetate de frig. A! Un chibrit aprins le-ar putea face bine. Dac-ar indrazni sa scoata unul, numai unul din cutie, sa-l zgarie de zid si sa-si incalzeasca degetele! Scoase unul: harsti! Cum mai trosni, si cum se aprinse! Chibritul ardea ca o lumanarica, tinu manuta deasupra flacarii. Ce lumina ciudata. I se paru fetitei ca sta langa o soba mare de fier, care avea deasupra un capac lucios de arama. Inauntru ardea focul si era asa de cald; dar ce-i oare asta? Fetita isi intindea acum piciorusele ca sa si le incalzeasca si pe ele; flacara se stinse si soba pieri; fetita ramase stand cu ramasita de chibrit in mana.
Harscai un altul, care se aprinse, straluci, si zidul in care batea lumina se facu straveziu ca o panza subtire. Fetita putu vedea pana-ntr-o odaie unde era o masa acoperita c-o fata alba, pe care sclipeau portelanuri subtiri; in mijloc era o gasca fripta umpluta cu prune si cu mere ce raspandeau un miros placut; si, lucru de necrezut, deodata gasca sari de pe masa, si veni cu furculita si cutitul in spinare pana la biata fetita. Chibritul se stinse: si nu mai avu in fata ei decat zidul rece si gros.
Mai aprinse inca unul. Deodata se vazu sezand sub un pom frumos de Craciun; e mult mai mare si mai impodobit decat a vazut prin geamuri la negustorul cel bogat. Mii de lumanarele ardeau pe crengile verzi, si poze de tot felul, ca cele ce impodobesc ferestrele pravaliilor, pareau ca-i zambesc. Fetita ridica amandoua mainile: chibritul se stinse: toate lumanarelele din pom se inaltau tot mai sus, tot mai sus, si ea vazu deodata ca luminitele acelea erau stele. Una din ele cazu si trase o dunga mare de foc pe cer.
"A murit cineva", isi zise micuta; caci bunica ei, care fusese foarte buna pentru dansa si care acum nu mai traia, ii spusese adesea: "Cand cade o stea, un suflet se inalta la Dumnezeu".
Mai trase inca un chibrit pe zid: si se facu o lumina mare, in mijlocul careia era bunica ei in picioare, si era asa de stralucitoare, o privea bland si duios!
- Bunica, striga fetita, ia-ma cu tine. Cand s-o stinge chibritul, stiu ca n-o sa te mai vad. Ai sa pieri si tu din fata ochilor mei, ca si soba de fier, ca si gasca fripta, ca si frumosul pom de Craciun. Şi aprinse repede toate chibriturile ce-i mai ramasese in cutie, caci voia sa vada mereu pe bunicuta ei. Se facu o lumina ca ziua. Niciodata bunica nu fusese asa de frumoasa, asa de mare. Ea lua pe fetita in bratele ei, si amandoua zburara vesele in stralucirea aceea, asa sus, asa sus, si nu mai era acolo nici frig, nici foame, nici griji; erau la Dumnezeu.
Dar in coltul dintre cele doua case, cand se lumina de ziua, zacea jos fetita, cu obrajii rosii, cu zambetul pe buze... moarta, moarta de frig, in cea din urma noapte a anului. Ziua Anului nou o gasi acolo zgribulita cu gramajoara ei de cutii cu chibrituri, din care o cutie fusese arsa.
"A vrut sa se incalzeasca"! zise cineva. Nimeni nu stiu ce frumuseti vazuse fata, si-n ce stralucire intrase impreuna cu bunica, in ziua Anului Nou.

Sfarsit de poveste!
A fost odata ...ceva ce nu se poate descrie-n cuvinte pentru ca realitatea este mai dulce decat cuvantul si nu cred ca sunt suficiente cuvinte pentru a descrie povestea care acum se termina.A fost odata!Au fost clipe frumoase si clipe mai putin frumoase.Au fost emotii si le-am trait impreuna.A fost bucurie si ne-am bucurat impreuna.A fost tristete si tot impreuna am trecut peste ea.A fost odata!
Sfarsit de poveste!
E liniste... cat e de liniste.Afara, lacrimi fierbinti inunda totul in cale. Inauntru insa e liniste si pace.In acel colt, pe acea margine de prapastie...... esti doar tu. Tii in mana o carte a trecutului.
O rasfoiesti fila cu fila,zabovind la fiecare intamplare si fiecare poveste, apropiindu-te incet de ultima pagina scrisa apasat si in graba.
Sfarsit de poveste!
Iti revezi sperantele, fericirile, deziluziile, regretele si greselile.Doar aici le poti vedea... nicaieri in alta parte.
Sfarsit de poveste!
"Daca as putea da timpul inapoi" te gandesti....Stii ca nu poti face asta.Nu poti face nimic,iti amintesti ? Da, imi amintesc si stiu de ce sunt aici. Am invatat ca nu poti fi mai bun decat...invatand.Am invatat ca nu poti fi fericit decat daca te lasi iubit, daca cobori orice bariera. Am invatat ca fericirea vine doar daca o lasam noi sa vina si ramane doar daca vrem noi sa ramana. Am invatat ca fericirea e scurta si niciodata nu o observam la timp.Am invatat ca nu stiu sa pierd pe cineva drag.Azi am invatat ca viata este un cerc inchis in care ne invartim debusolati.
Sfarsit de poveste!
Credem ca detinem controlul, dar nimic nu ne apartine.Nici chiar noi insine nu ne apartinem... Azi am invatat sa regret regretele si sa iert.Azi am invatat sa ...iubesc si tot azi am invatat sa sufar. Am mai invatat ca e foarte important timpul pe care il daruiesti cuiva, la fel cum e important si timpul pe care cineva ti-l daruieste. Asta e cel mai important lucru pe care l-am invatat.
Sfarsit de poveste!
Cel mai pretios lucru pe care il putem primi de la cineva , este timpul.Nu stim sa apreciem asta,decat atunci cand e prea tarziu. Suntem ...praf de stele pe covorul timpului. Avem timp... si nu stim sa il apreciem.Avem timp si mereu lasam pe maine ceea ce ar trebui sa spunem sau sa facem acum.
Sfarsit de poveste!
Ne pierdem printre ganduri, constiinte,dorinte si regrete....mai ales regrete. Regrete pentru cuvinte nespuse sau lucruri ce am dorit sa le facem si nu le-am facut inca.Regrete pentru ca suntem iscusiti si stim sa facem multe lucruri ,dar nu stim cum sa pierdem o persoana draga.
Sfarsit de poveste!
Azi am invatat o lectie....ultima lectie:: "Nu conteaza ce ai in viata,ci pe cine ai".E usor sa scrii cuvinte fara sa le intelegi. E la fel de usor sa le si spui.E greu insa, atunci cand le simti.
Sfarsit de poveste!